Cad-On Servicii Cadastru, Proiectare, Certificari energetice

Cadastrul gratuit oferit de stat - realitate sau utopie?

Cadastru
de CadOn
27.08.2015
vezi galerie

De ce este important cadastrul ?

            Primul lucru pe care l-a făcut omul când a apărut pe pământ a fost să deseneze pe nisip, pe pământ, pe pereții unei stânci, sau ai peșteri, teritoriul, o hartă. Acest gest nu a fost întâmplător, pentru că prin el rezulta unde este sursa de apă, de hrană, locul cel mai potrivit pentru vânătoare, pescuit, cum se delimita teritoriul unui trib de cel al triburilor vecine, etc.

Harta a apărut cu mii de ani înainte, nu este un moft al intreprinzatorilor dornici să desfășoare o activitate pentru a câștiga bani.

            Pământul, de-a lungul istoriei, a fost de multe ori o sursă de conflicte. Sunt bine cunoscute conflictele dintre regiuni, țări, multe dintre ele plecând de la lipsa unor hărți, a unor zone controversate, care erau vizate de o țară sau alta. Fiecare cetatean trebuie să contribuie la bugetul tatului, proporțional cu ceea ce deține. Istoric , cadastrul s-a dezvoltat ca sistem, în special în perioada Mariei Tereza, perioada Austro-Ungariei, care a preluat acest sistem de cadastru de la Napoleon Bonaparte, pentru că au inteles repede că este o ideea bună să știi ce suprafețe de teren și proprietăți deții. O alta componenta importanta este cea tehnică, pentru că niciodată nu s-ar putea lua decizii corecte și fundamentate fara a ști ce ai, cum arată, ce dimensiuni și suprafețe. Este un element de normalitate a ști ce există, unde există, ce formă are, cui aparține, cine este proprietarul și într-un final ajungem, inevitabil, și la partea fiscală.

Este cadastrul gratuit ?

         In ultima vreme, in mai toate sursele media, circula  informatia conform careia statul va efectua cadastrul general gratuit, fara costuri pentru beneficiar. Programul National de Cadastru si Carte Funciara 2015-2023 (PNCCF) a fost aprobat de guvern iar acest program are ca obiectiv inregistrarea, pana in anul 2023, a tuturor imobilelor din Romania (terenurile si cladirile, inclusiv apartamentele) in Sistemul integrat de cadastru si carte funciara. Acest program nu se adreseaza persoanelor fizice ci unitatilor administrative –teritoriale (UAT). Nu pot fi depuse nicaieri cereri de inscriere in acest program. Se vor organiza licitatii pentru fiecare unitate teritorial-administrativa (comuna, oras etc) ce intra in acest program, ordinea fiind stabilita dupa criterii asupra carora inca se discuta.

            În momentul de faţă, situaţia în domeniul cadastrului este catastrofală: din numărul total de imobile, de 40 de milioane (8 milioane în mediul urban şi 32 de milioane în rural), sunt înregistrate doar 7,4 milioane, şi anume, 3,6 milioane în mediul urban şi 3,8 milioane în rural. Pe de altă parte, ca urmare a unor greşeli comise în procesul de retrocedare sau a unor neclarităţi în privinţa moştenitorilor legali, multe înregistrări, mai ales la terenuri, sunt suprapuse, pe aceeaşi suprafaţă figurând doi sau chiar mai mulţi proprietari. Deasemenea, multe imobile se afla pe numele unor persoane decedate. Cadastrarea se va face pe numele lor sau pe numele mostenitorilor, chiar daca nu s-a facut niciodata dezbaterea mostenirii?

            In cazul terenurilor agricole, conform instructiunilor UE, fermierii care solicita subventii de la APIA, pana in anul 2018 trebuie sa intabuleze toate terenurile ce le lucreaza, pentru a mai putea primi subventii pentru suprafetele lucrate. In acest caz, terenurile ce nu vor face obiectul operatiunilor de cadastru – intabulare prin Programul National de Cadastru pana in 2018, vor trebui inregistrate pe cheltuiala proprietarilor sau a fermierilor ce le exploateaza.

            In final, dupa incheierea programului national de cadastru, legea nu precizeaza ce se va intampla cu armata de experti cadastrali, aproximativ 54.000, ce vor fi instruiti si  angajati in perioada urmatoare pentru realizeaza cadastrului general. Probabil vor ingrosa randurile somerilor.

            Toate aceste probleme vor trebui clarificate, pentru buna si corecta desfasurare si implementare a programului.

 De ce ar face statul cadastru gratuit?

Pentru ca:

-  se vor elimina problemele privind identificarea terenurilor

-  se vor stabili cu exactitate limitele administrative intre judete

-  interesul statului este de a avea o imagine fidela a realitatilor din teren. Daca stii cine este proprietarul, stii pe cine sa impozitezi.

-  este important pentru investitori sa se stie cine sunt proprietarii terenurilor

-  se va face ordine în domeniul proprietăţilor şi vor fi eliminate problemele care apar la accesarea fondurilor europene

-  proiectele de infrastructura vor fi mai usor de implementat in vederea exproprierilor

 Se va face totusi cadastru gratuit de catre stat?

            Desi se doreste implementarea la nivelul intregii tari a operatiunii de cadastru general gratuit efectuat de către stat, acest lucru se va realiza foarte greu, atat din cauza capacitatii limitate a institutiilor statului de a efectua masuratorile si apoi de a  prelucra datele  cat si din cauza numeroaselor cazuri particulare ce vor aparea in urma masuratorilor . 

     In final, celor interesati de cadastru nu la ramane decat sa apeleze in continuare la expertii autorizati  de către OCPI/ANCPI sa execute lucrări in acest domeniu si sa finanteze lucrarea din fonduri proprii.  

 

 

Cerere ofertă

Vă aşteptăm cu interes propunerile de colaborare, prin completarea formularului de mai jos. Pentru a vă răspunde cât mai adecvat, vă rugăm să alegeţi si tipul de lucrare de care sunteţi interesat.

CAPTCHA code